Secvențe dintr-o istorie a cititului

La început a fost Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Astfel începe Evanghelia după Ioan și, implicit, istoria civilizației creștine, bazate pe o cultură a cuvântului revelat. De la Cuvântul sacru la cuvintele laice ale literaturii create de om se întinde o întreagă istorie a devenirii noastre spirituale, a omului trăind printre carti. Iată, în cele ce urmează, câteva momente ale acestei istorii, surprinse de argentinianul Alberto Manguel în cartea sa extraordinară Istoria lecturii, o istorie ce se întinde pe 6000 de ani, de la tăblițele cerate la cărțile electronice ale zilelor noastre. Este o istorie care alternează seducător registrul gravului cu cel al picanteriilor anecdotice, o istorie mai ales a cititorului, surprins în multiplele sale ipostaze, masculin sau feminin, umil sau arogant, bufon sau incendiator, liber sau sclav.

• Imaginea cuvântulului-hrană apare pentru prima data la Prorocul Vechiului Testament, Iezechiel care primește, într-o revelație divină, porunca de a citi o carte mâncând-o;
• Inițial, citirea unui text scris implica un întreg ritual: rostirea tare, o anumită ritmare a cuvintelor, o anumită poziție a corpului, chiar și un balans specific al acestuia. De la cititul cu voce tare la cititul în gând s-a înregistrat un salt spectaculos. Alexandru Macedon, în 330 î. H, produce stupoare soldaților săi când citește în gând o scrisoare primită.
• Punctuația e o invenție relativ târzie, ținând de apariția așa-numitor cititori tăcuți. Inițial, cuvintele nu erau delimitate de pauze, virgule sau alte semne de punctuație. Abia în anul 200 î. H , Aristofan din Bizanț inventează punctul!
• Prima carte scrisă pentru lectura exclusivă a femeilor a fost Povestea lui Genji, scrisă de japoneza Murasaki;
• Abia în secolul 13, în Veneția se inventau ochelarii, atât de necesari ulterior cititului;
• Cititul devine apanajul exclusiv al oamenilor liberi, fiindu-le interzis sclavilor în America, odată cu anul 1740, până la Abraham Lincoln.
• Cititului nu i se rezervă un loc anume (se citește în bibliotecă, în bucătărie, în pat, sub cerul liber etc.), deși nu ne-am fii gândit că destul de mulți cititori considerau toaleta un loc privilegiat, consacrat lecturii! Iată ce descoperă Alberto Manguel în Istoria sa: În Viața Sfântului Grigorie din secolul al XII-lea, toaleta este descrisă drept „un loc retras, în care pot fi citite tăblițe fără a fi întrerupt”. Henry Miller e de acord: „Toate lecturile mele bune au fost făcute la toaletă”, s-a confesat el odată. „Există pagini din Ulise (de James Joyce) care pot fi citite numai în toaletă – dacă vrei să extragi toată savoarea conținutului lor”.

Mai multe despre universul fascinant al cărților puteți afla plonjând în lumea fascinantă a lecturii, accesibilă, din confortul fotoliului personal la doar un click distanță, pe un anticariat online (www.printrecarti.ro).