Peștele prăjit cu mămăligă și cu mujdei de usturoi e felul de bază al Dunării, al Deltei, al Oltului și al oricărui lac cu pescari: crapul, carasul, plătica, știuca, somnul, obleții și, la mare, hamsiile ori guvizii, tăvăliți prin mălai, prăjiți în ulei încins și mâncați cu mâna, cu mămăliga tăiată cu ața și cu mujdeiul în care se înmoaie fiecare bucată.
Are 5 secrete pe care cherhanalele le știu și bucătăriile de bloc le uită: peștele proaspăt, crestăturile care rezolvă oasele, sarea pusă din timp, mălaiul, nu făina, și uleiul înc Cantitățile de mai jos sunt pentru 4 porții, cu un kilogram și jumătate de pește.
Crapul, carasul și plătica
Peștele de apă dulce pentru prăjit se ia de un kilogram și jumătate, 2, cu ochii bombați și limpezi, cu branhiile roșii, cu solzii lucioși și lipiți, fără miros de mâl, și se curăță de solzi, cu cuțitul de la coadă spre cap, sub apă, în chiuvetă, ca să nu sară, se eviscerează printr-o tăietură pe burtă, se scot branhiile și pielița neagră din interior, care dă amăreală, și se spală bine.
Crapul mare, de 2-3 kilograme, se taie felii de 2 centimetri, cu os; carasul de 300-400 de grame, plătica și obleții se prăjesc întregi; somnul, fără oase mici, se taie bucăți; știuca, cu oasele ei, se taie felii subțiri. Peștele de 100-150 de grame, carasul mic, e cel mai bun prăjit, cu oasele topite de ulei.
Crestăturile care topesc oasele
Carasul, plătica, crapul mic și obleții au oasele mici în „Y” între mușchi, care nu se scot: se crestează, pe ambele părți, cu cuțitul ascuțit, perpendicular pe coloană, la un centimetru distanță, adânc până la os, și uleiul încins intră în crestături și topește oasele, care se mănâncă fără să se simtă. Un caras de 300 de grame crestat la un centimetru, prăjit 5-6 minute pe parte, se mănâncă aproape întreg, cu tot cu oasele de pe margine, crocante, iar fără crestături e o oră de scos oase din gură.
Peștele se sărează, cu sare grunjoasă, pe ambele părți și în crestături, cu 30 de minute înainte, ca sarea să intre și carnea să se întărească, apoi se tamponează cu prosop de hârtie, uscat, altfel mălaiul nu se prinde și uleiul sare.
Mălaiul, nu făina
Peștele se dă prin mălai, nu prin făină: mălaiul dă crusta groasă, aurie, crocantă, care nu absoarbe ulei, iar făina, o crustă subțire, care se înmoaie în 5 minute.
Mălaiul fin, de mămăligă, pentru peștele mic, cel grunjos, amestecat cu puțin mălai fin, pentru feliile mari, într-o farfurie adâncă, cu o linguriță de sare și, la cine vrea, cu boia dulce ori cu piper.
Peștele uscat se tăvălește bine, se apasă, se scutură de excesul de mălai și stă 5 minute pe un grătar, ca să se prindă crusta; cine vrea crusta dublă îl trece prin ou bătut și din nou prin mălai. Varianta cherhanalelodin Deltă e cu mălai simplu, fără ou, fără condimente, cu peștele sărat cum trebuie.
Uleiul de un deget la 180 de grade
Tigaia de fontă ori cea grea, cu ulei de floarea-soarelui de un deget, un centimetru și jumătate, încins până fumegă ușor, la 180 de grade, cu testul firimiturii de mălai, care sfârâie și se rumenește în 20 de secunde: în uleiul rece, peștele se lipește și absoarbe grăsime; în cel încins, face crustă în 30 de secunde.
Peștele intră cu pielea în jos, la distanță, 3-4 bucăți într-o tigaie de 28 de centimetri, fără să se atingă, și nu se mișcă 3-4 minute, până când marginea e aurie, apoi se întoarce o singură dată, cu cleștele ori cu 2 spatule, și mai stă 3-4 minute pe cealaltă parte; carasul întreg, 5-6 minute pe parte; feliile groase de crap, 5 minute pe parte, cu capacul pus în ultimele 2, pentru os.
Se scoate pe grătar ori pe prosop de hârtie, nu pe farfurie, și se mănâncă în 10 minute, pentru că peștele prăjit rece nu mai e același. Uleiul se strecoară și se refolosește o dată, pentru pește, nu pentru cartofi.
Mujdeiul cu apă și mămăliga cu ața
Mujdeiul pescăresc e usturoi pisat cu sare, 6-8 căței, cu un praf de sare grunjoasă, în mojar ori cu lama cuțitului, până devine pastă, apoi subțiat cu 100 de mililitri de apă rece ori de zeamă de pește, nu cu ulei, pentru că peștele e deja gras, și, la cei din Deltă, cu o lingură de oțet ori cu zeamă de roșii. Varianta cu ulei, legată ca o maioneză, e pentru friptura de porc, nu pentru pește.
Mămăliga, din 400 de grame de mălai la 1,5 litri de apă, fiartă 30 de minute, tare, răsturnată pe fund de lemn și tăiată cu ața, în felii de 2 centimetri, e singura garnitură: pâinea nu se pune lângă pește prăjit în casele de pescari. Salata de ceapă roșie cu oțet ori de roșii cu castraveți, murăturile iarna și ardeiul iute completează masa, cu peștele mâncat cu mâna, bucată cu bucată, înmuiat în mujdei.
Hamsiile, obleții și peștele mic
Peștele mic, hamsiile, obleții, guvizii, carasul de palmă, se prăjește întreg, fără cap la hamsii, cu cap la obleți, dat prin mălai, în ulei mai mult, 2-3 degete, 2-3 minute, câte un pumn odată, până e crocant ca un chips, și se mănâncă cu tot cu oase, cu lămâie, ca în porturile de la Marea Neagră, unde o farfurie de hamsii prăjite, cu o bere, e masa de la cherhana. Peștele de mare, stavridul, bacaliarul, dorada ori șalăul, se prăjește la fel, cu mălai, fără crestături, pentru că nu are oasele mici.
Resturile de pește prăjit, reci, a doua zi, cu mujdei și cu mămăligă rece prăjită în tigaie, sunt micul dejun al pescarilor, iar mirosul de pește prăjit din bucătărie, cel pe care îl invocă toți, se rezolvă cu hota pornită, cu geamul deschis și cu o oală de apă cu oțet fiartă 10 minute după.






