Una dintre cele mai des intalnite afectiuni ale maxilarului este ocluzia deschisa. Aceasta anomalie se caracterizeaza prin spatiul care ramane deschis intre dintii superiori si inferiori in momentul in care pacientul inchide gura. Muscatura pacientului va fi gresita, iar trasaturile faciale vor fi modificate in sens negativ. Formele clinice ale ocluziei deschise includ: ocluzia deschisa dismetabolica, cea mai severa forma, si ocluzia deschisa prin interpozitie.
Semnele si simptomele ocluziei deschise
Ocluzia deschisa prezinta in primul rand semne faciale. Acestea sunt usor de observat, pentru ca etajul inferior al fetei este marit, buza superioara este mai scurta, iar profilul facial este accentuat in mod convex. Cand pacientul inchide gura, fanta labiala este intredeschisa, dintii nu mai sunt vizibili, iar apropierea buzelor se face prin mari eforturi.
In ceea ce priveste semnele orale, ocluzia deschisa in forma dismetabolica se caracterizeaza prin arcada superioara ingusta si forma trapezoidala a buzei inferioare, precum si prin modificari la nivelul structurii, al volumului si al formei dintilor. Ocluzia deschisa cu interpozitie se caracterizeaza prin lipsa modificarilor de structura, volum si forma a dintilor, dar si prin existenta unui spatiu de inocluzie verticala pe un numar mai mic de dinti.
Pe langa tulburarile fizionomice, pacientii se confrunta si cu tulburari fonatorii si masticatorii complexe, aparand o reducere a eficientei masticatorii cu pana la 80%. Acest lucru atrage si tulburari digestive, alaturi de tulburari la nivelul articulatiei temporo-mandibulare. Corectarea spontana a acestei afectiuni nu exista, fiind necesara interventia medicului specialist. De asemenea, in timp, pot sa apara carii, parodontopatie si, in anumite cazuri, chiar si pierderea dintilor.
Tratarea ocluziei deschise se face prin aparate ortodontice, prin indepartarea obiceiului vicios de interpozitie, dar si prin realizarea interventiilor de chirurgie ortognata. Medicul specialist ortodont va pune un diagnostic corect si va stabili un plan de tratament in urma unei consultatii, indicand si realizarea unor examene complementare.
